LOCUINȚĂ IZOLATĂîn cartierul Schei Brașov

Obiectivele studiului
Prin următorul proiect propus, se urmărește realizarea unei locuințe individuale de nivel mediu, așezată izolat pe terenul în studiu.  Prin nivel mediu înțelegem o locuință fără excese de ordin dimensional, fără exagerări formale.

Exercițiul trebuie să surprindă minimul necesar cu măsura potrivită, astfel încât cel care locuiește să poată identifica, în fiecare spațiu propus, locul propriu cu mobilarea specifică anumitor funcțiuni: locul odihnei, locul de stat și vorbit, locul pentru mâncat, locul pentru citit, locul pentru dormit, etc.

Studiul trebuie să urmărească legatura dintre locuință (spațiile și funcțiunile acesteia) și terenul aflat în proprietate, precum și relația acestora cu vecinătatea și cadrul natural.

Încadrarea în contextul urban
Terenul, proprietate particulară, se află în intravilanul orașului Brașov, pe strada Învățătorilor din cartierul Schei, pe versantul vestic al acestui cartier, într-o poziție cu orientare și priveliște privilegiate. Zona, rezervația arhitecturală TC1B, este ocupată de clădiri cu înălțime medie și mică (maxim P+2), și, conform încadrării în PUG Brașov, este destinată preponderent funcțiunii de locuire și secundar funcțiunilor complementare acesteia.

Există un aliniament general al străzii Învățătorilor, iar dispunerea tipică a clădirilor este cu latura lungă perpendiculară pe stradă.

Majoritatea sunt acoperite în șarpantă cu structura din lemn și învelitoare din țiglă ceramică.

În privința reglementărilor, sunt premise locuințe individuale, în regim de înalțime D(S)+P+1e(M). POT max= 40%, CUT max =1,2.

Amplasament
Terenul de la nr.6, în suprafață de 190,8 mp este liber de construcții (în momentul de față existând doar o platformă betonată în partea din față și o baracă provizorie pentru gradină) și este cuprins în zona “C” conform zonificării municipiului Brașov.

Forma terenului este trapezoidală cu laturile având următoarele dimensiuni: latura paralelă cu strada Învățătorilor are 13,92 m. (frontul la strada), cele în adâncime, perpendiculare pe strada M. Eminescu măsoară 14,3 m, respectiv 13,90 m.

Terenul este în pantă, urcând ușor dinspre stradă și mai accentuat spre partea din spate a parcelei; diferența de nivel este de aproximativ 6 m.

Vecinătatea frontului este conturată, cu alinierea construcțiilor existente la strada Învățătorilor și cu ocuparea parcelelor în regim izolat.

Pe str. Învatatorilor există rețea de alimentare cu apă potabilă, rețea de canalizare, rețele electrice și de telefonie, conductă de gaz metan; la toate acestea se pot realiza branșamente pe terenul in studiu.

Cerințe de temă (funcțiuni, suprafețe, structura de rezistență)
Funcțiunile trebuie sa fie adaptate unei familii cu 2 copii, care sa poata primi la un moment dat și oaspeti, astfel:
–          Vestibul acces principal
–          Birou, bibliotecă – 16mp
–          Camera de zi – 35-40 mp
–          Sufragerie – 12mp
–          Bucătărie cu cămară – 16mp
–          Grup sanitar
–          Dormitor matrimonial cu dressing și baie – 30mp
–          2 dormitoare pentru copii – 12-16mp
–          Baia copiilor
–          Debara
–          Terasă acoperită și descoperită
–          Garaj pentru 1 masina – minim

Structura de rezistență va fi mixtă, adaptată propunerii de arhitectură, putându-se opta pentru zidărie portantă cu sâmburi din beton, beton armat stâlpi/pereți structurali, lemn, metal. Pentru oricare dintre aceste variante de structură se va opta, ea trebuie să se conformeze și să se exprime în acord cu arhitectura propusă.

Regimul de înălțime și indicii urbanistici ai soluției propuse se vor încadra în regulamentul zonei. Orice abatere trebuie justificată la nivelul planului urbanistic.

Criterii de apreciere
–          coerența soluției arhitecturale (expresivitate / funcționalitate / spațialitate / volumetrie / structură), în condițiile asigurării unei locuiri de calitate.
–          încadrarea în contextul urban (vecinătate) și în cadrul natural de ansamblu; implantul propus să se integreze în frontul existent.
–          adecvarea, corectitudinea și calitatea plastică a reprezentării

Derularea proiectului și cerințele de predare
Vizita la amplasament + prezentarea temei – 24-25 martie ac. 
Analiza sitului și schița de proiect cu predare și discuție la atelier – 2 săptămâni – predare miercuri 4 aprilie 2012
–          plan de situație 1/500
–          planuri locuință 1/100 (planul parter se va studia cu tot lotul)
–          macheta de studiu 1/100, care va cuprinde întregul lot și loturile adiacente; macheta se va actualiza pe tot parcursul studiului și se va preda împreună cu proiectul final.

Proiectul final – pe format de hârtie A1 (sau 50×70) – predare miercuri 6 iunie 2012
–          plan de situație 1/200
–          planurile tuturor nivelurilor mobilate 1/50
–          sectiune caracteristica 1/50
–          2 fatade 1/50
–          macheta intregului lot 1/50

Întocmit
Conf. dr. arh. Iulia Stanciu

http://concursan2.wordpress.com/tema/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

1,000 Little Hammers

Contextual Library

arhitectura5tm

atelier proiectare an 5 F.A.U.T.

I TM

Pagina anului 1 de la Facultatea de Arhitectura Timisoara

%d blogeri au apreciat: